CAZARE TRADITIONALA

Casa cu zorele


Un alt loc in care timpul are rabdare cu oamenii

De fiece data cand te decizi sa ratacesti printre carari de pamant acoperite timid de cateva fire de iarba, sigur cineva sau ceva te-a intaratat sa uiti de tot si sa te bucuri de viata simpla si frumoasa de la munte lasata oranduiala de Dumnezeu. Totusi daca ai ajuns la noi in batatura, pun ramasag ca esti nehotarat incotro sa mergi in urmatoarea ta vacanta. Ce zici de un loc situat intr-o vale pazita de dealuri impadurite, in care casele-s la ulita si oamenii mereu dornici de oaspeti?

Vorbesc despre Crit, satul din apropierea Brasovului. Acolo gospodariile parca stau la sfat, una mai mica s-alta mai mare, adunate sa discute lucruri de noi nestiute. In linistea acestei asezari transilvanene ai de vazut pajistile ocupate din loc in loc de turme de animale, biserica fortificata ce se inalta ca un strajer deasupra vechilor strazi si casele construite de peste 200 de ani ce constituie un adevarat muzeu in aer liber.

Casa cu zorele
Vedere din Crit - Sursa: http://www.mihaieminescutrust.ro/crit/
Casa cu zorele
Strazile din Crit - Sursa: http://www.mihaieminescutrust.ro/crit/

Cum ajungi in Crit?


De la Brasov mergi aproximativ 90 de km pe DN13, drumul ce leaga Brasov de Sighisoara. Intra cu grija in acest tinut si respecta-i traditiile mostenite de la bunii nostri romani si sasi. Inainte de a ajunge la destinatie, te vei strecura printre satuce precum Rupea, construit in jurul mandrei sale cetati medievale sau Bunesti, pe langa care nu poti trece fara sa-i admiri vestita biserica fortificata. Vei ajunge in Crit dupa ce faci stanga de pe drumul national si vei intra pe strazi pietruite si podete.

Casa cu zorele
Harta Crit - Sursa: www.casa-cu-zorele.ro/

Cazare la Casa cu zorele

Plecat din atmosfera locuintei tale urbane, vei gasi un alt acasa in Crit, la Casa cu zorele. In spatele zidurilor “finisate cu mistria si zugravite cu var” se afla aceasta casa taraneasca transilvaneana ce a fost restaurata cu grija pentru a-i pastra elementele de constructie originale si care ofera oaspetilor sai o experienta autentica. Proprietarii unitatii de cazare Casa cu zorele au dat frau liber activitatilor de reconditionare acum 8 ani. Atunci au considerat ca a venit vremea sa se intoarca la bucuriile simple oferite de natura si de fiecare zi. Din pasiune pentru folclor, acestia au folosit pentru amenajarea camerelor piese de mobilier vechi de peste 100 de ani. Dar au gasit loc si cateva lucruri mai noi, ce au fost realizate de mesteri tamplari si pictate de artisti plastici. Totodata, obiectele de decor sunt “de asemenea vechi, achizitionate in timp din diverse locuri din zona sau din tara”.

Relaxare la Casa cu zorele

Pentru descoperirea farmecului local asa cum se cuvine, iti recomand sa poposesti aici cel putin trei zile. Casa este organizata pentru a-ti oferi draga boierule contemporan tot ce-ti pofteste inima. Dimineata, te poti relaxa in curtea construita ca o cetate, servind un pahar cu lapte proaspat din productia locala. La pranz iti poti potoli foamea in tihna bucatariei vechi, unde plita de tuci sade mereu la loc de cinste. Pe seara iti sugerez sa poposesti in camera de oaspeti decorata in stil sasesc si incalzita cu soba de teracota.

Pentru o vacanta aici vei plati 198 lei/persoana pentru o camera dubla, 175 lei/persoana in cazul in care vei opta pentru camera tripla, iar daca vrei sa stai singur pretul este de 280 lei. Preturile variaza dupa sezon sau durata sederii, tocmai din acest motiv te rog sa te  informezi de pe site-ul acesta. Credeai ca am uitat de pofta ta pentru preparatele culinare traditionale? Nici vorba, in pretul camerei de oaspeti gazda iti ofera micul dejun si cina.

Bucate traditionale la Casa cu zorele!

Acuma, sper ca ai mancat olecuta, ca de nu o sa-ti cam pofta cu bunatatile pe care le-am servit aici. Dupa cum ne afirma si proprietarii: “Preparatele noastre sunt gatite pe indelete dupa retete de la bunica sau de la femeile mai in varsta din sat. Folosind in mare parte ingrediente locale, felurile de mancare nu seamana cu cele din meniurile ce se gasesc in restaurante. ” Nu stiu voi, dar eu mereu am fost pretentioasa in privinta micului dejun servit in cadrul calatoriilor.

Ei, dar la Casa cu zorele sa nu pomenesti de untul ambalat in pachete micute sau sucul diluat cu apa. Aici gemul este preparat din fructe culese din imprejurimi si iti este adus la masa in strachini de lut. Pe langa ceaiul indulcit cu miere naturala, legumele proaspete, culese din gradina sau mezelurile realizate in gospodarie, iti recomand sa ceri la bucatarie omleta sau papara. Te asigur ca nimerica nu o poate gati cum este pregatita aici. Realizata cu oua de tara, sunca tinută in bait de vin cu mirodenii si

afumata in fum de marar, unt de casa si cas de oaie “innobilat cu cimbrisor, menta si niste boabe” o sa iti fie adusa la masa o delicatesa la care nici nu visai. Cand vei ajunge acolo, intreaba gazda si de experientele culinare pe care le organizeaza. Tot de la ei am aflat si eu, ca aceste experiente culinare “constau in 6 feluri de mancare gatite in bucataria noastra, fiecare acompaniate de bautura potrivita“. Numarul minim este de 4 persoane participante, iar numarul maxim este de 8 persoane.

Casa cu zorele

Ce poti face in Crit?

Dupa asa un ospat vei avea energie sa incerci unul dintre cele trei tururi rurale. Spre exemplu, Turul Mare este de 8-9 ore si include o plimbare cu caruta si picnic la marginea padurii. Tot din tur fac parte urmatoarele: descoperirea a doua biserici fortificate, plimbare in natura şi vizita la apicultor şi carbunar. De vei vrea sa participi la tururile mentionate, nu uita sa anunti numarul de participanti si activitatea pentru care optezi. Mai multe detalii despre aceste excursii in satele sasesti sau despre Casa cu zorele gasesti pe pagina lor de Facebook sau pe site-ul acesta.

Articol scris de Cristina Panait

Articol scris de Cristina Panait

Cofondator si Mester Grafic

Ziua buna, draga drumetule!

Numele meu este Cristina Panait, sunt una dintre fondatoarele website-ului ista adunator de folclor si de povesti cu iz romanesc. Scriu de fiecare data cu inima stransa ca poate ti-or placea gandurile mele insirate si ma stradui sa-ti fie cu folos. Despre mine iti spun cu drag ca am 22 de ani, is studenta la masterul de Marketing Online si dupa cateva experiente corporatiste mi-am dat seama ca locul meu este in inima satului romanesc. Iubesc cu foc miturile si obiceiurile populare, mersul cu bicicleta, urcatul pe munte si ma topesc la vederea dulciurilor. Ei, asta nu-i tot, dar atat imi cere rubrica.

Sa ai voie buna si spor in aventurille tale prin Romania traditionala!